Pentru o experiență de antrenament cât mai plăcută, recomandăm fiecărui membru să respecte întocmai prezentul
Regulament privind accesul copiilor, care poate fi modificat periodic de către Cortina Wellness din motive
obiective sau circumstanțe de natură legală și postat pe website-ul www.cortinawellness.ro și/sau în contul de
membru/aplicația mobilă și/sau în centrul nostru.
Prezentul Regulament face parte integrantă din Regulamentul Intern de Funcționare Cortina Wellness.
Minorii cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani nu au acces în zona Fitness de antrenament.
Copiii cu vârste între 6 și 18 ani au acces în zona Fitness și pot face exerciții doar cu un antrenor personal
Cortina Wellness, în baza unui contract de prestări servicii, semnat cu acordul prealabil scris al
părinților/tutorelui legal.
Dacă minorul este însoțit de un părinte/tutore, se va semna acordul acestuia prin care își asumă că a înțeles
modul de utilizare a aparatelor și riscurile asociate.
Abonamentele pentru minori, cu vârste între 3–18 ani, pot fi achiziționate exclusiv de la recepție, doar cu acordul scris al unui părinte/tutore legal, și în prezența unuia dintre aceștia. Vânzările online nu sunt disponibile pentru minori.
Minorii sub 13 ani nu pot participa la clasele de group fitness.
Minorii cu vârste între 13 și 18 ani pot participa singuri la clase, dar doar în baza unui contract de membru
semnat cu acordul scris al părinților/tutorelui legal.
Clasele trebuie să fie adaptate vârstei și condiției fizice. Minorii 14–18 ani pot participa doar la clasele
marcate cu pictograma „Teens”.
Abonamentele pentru minori se achiziționează exclusiv de la recepție, în prezența unui părinte/tutore.
Copiii cu vârste între 3–18 ani au acces la piscină cu abonament dedicat minorilor (încheiat cu acord scris al părinților), doar însoțiți de un părinte, cu excepția cursurilor de înot cu antrenor personal contractat.
Reduceri: 50% pentru 3–16 ani, 25% pentru 16–18 ani.
Copiii sub 16 ani nu au acces în saună.
Copiii nu au acces în vestiarul persoanelor de sex opus.